Fiind de faţă şi mulţimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul său…
Atunci şi minunatul Nicolae fiind la sobor, unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, cu mare vitejie a stat împotriva hulelor lui Arie şi împreună cu Sfinţii Părinţi a arătat dogmele credinţei celei drepte şi tuturor le-a făcut cunoscut cu adeverinţă.
În ziua de 4 mai 2014, în istoria Mănăstirii Popăuţi din municipiul Botoşani s-a mai scris o filă, una încărcată de frumuseţea şi măreţia slujbei…
Inscripţia slavonă de sub scenele religioase, forma literelor asemănătoare caracterelor din pisania marelui Ştefan, pictura în sine cu frumuseţea…
Biserica este o construcţie mare, din zid de cărămidă şi piatră, gros de peste un metru, în formă de cruce. Are altar, naos şi pronaos. Micul…
str. Ştefan cel Mare, nr. 41, Botoşani, cod 710022